Regiunea Arges, locuita din vremuri stravechi, a favorizat dezvoltarea asezarilor geto-dacice care au devenit in timp centre economice puternice in schimburile comerciale dintre populatiile de la nord si sud de Carpati, cat si dintre daci si greci. Aceste asezari reprezinta leaganul feudalismului centralizat al Tarii Romanesti, Seneslau stabilindu-si curtea regala in regiunea Argesului. Nobilimea romana si-a stabilit resedinta la Curtea de Arges si Campulung Muscel, localitatile devenind puternice centre comerciale si culturale in zona.

       Manastirea Argesului

        Cel mai valoros si reprezentativ monument al judetului, manastirea, ctitoria domnitorului Neagoe Basarab in sec. al XVI-lea cunoscuta drept Manastirea Curtea de Arges si care poarta hramul “Adormirea Maicii Domnului”, este o adevarata bijuterie arhitectonica, unica in sud-estul Europei. Manastirea, legata indisolubil de legenda Mesterului Manole, este si necropola regilor Romaniei, iar biserica episcopala adaposteste moastele Sfintei Filofteia.

        A fost inaugurata la 15 august 1517, cu mare fast si aleasa participare. Au fost de fata numerosi oaspeti, nu numai din tara, ci si de peste hotare, in frunte cu patriarhul Constantinopolului. Inaltarea acestei biserici a fost, in primul rind, unul din modurile in care ctitorul, Neagoe Basarab, isi afirma pozitia in societatea vremii. Frumusetea cladirii, avutiile cu care a fost inzestrata vadeau puterea, bogatia si gustul ctitorului, sporindu-i prestigiul fata de contemporanii sai si pastrindu-i amintirea peste veacuri.
        Decoratiunile exterioare de origine araba, persana si georgiana, sunt sculptate in piatra de Albesti. Vestigiile frescelor originale, executate de Dobromir in 1526, pot fi vazute la Muzeul National de Arta si Istorie din Bucuresti. Timp de secole, monumentul a stirnit admiratia tuturor, cei ce l-au vazut au ramas uimiti de maretia constructiei si de bogatia podoabei sale sculpturale, iar poporul a creat legenda conform careia neobisnuita reusita s-ar datora unei mari jertfe omenesti aduse de mesterul Manole.
        Monumentul a fost reparat in vremea domniei lui Matei Barasarb, dar a avut din nou de suferit in timpul razboiului ruso-turc de la 1769-1774. In timpul ocupatiei austriece a fost din nou pradat. Doua incendii, unul la 23 aprilie 1867 si altul la 2 decembrie al aceluiasi an, au distrus o parte dintre cladiri, turnul-clopotnita si interiorul monumentului. A fost restaurat intre 1875 si 1885.
        Din anul 1894, aici se afla si sicriul cu moastele, facatoare de minuni, ale Sfintei Mucenite Filofteia, ocrotitoarea argesenilor.
        Biserica este una din marile necropole domnesti si regale ale tarii: in pronaos se afla criptele ctitorilor sai, Neagoe Basarab si Radu de la Afumati, si ale primelor doua cupluri regale ale Romaniei, Carol I si Elisabeta, Ferdinand si Maria. Ultimul rege roman inmormantat aici este Carol al II-lea, repatriat impreuna cu sotia sa, Elena Lupescu, care insa nu a fost inmormantata in necropola regala, nefiind recunoscuta de familie, ci in curtea bisericii.

       Fantana Mesterului Manole

      Este situata peste strada de Manastirea Curtea de Arges, este locul unde, spune legenda, ar fi cazut trupul Mesterului Manole - ziditorul manastirii si de unde a tasnit un izvor cu apa cristalina, lacrimi ale pamantului pentru trista soarta a acestuia.

       Biserica Domneasca

        Nicolae Alexandru (1352 - 1364) - fiul si urmasul lui Basarab I infiinteaza in 1359 la Curtea de Arges prima mitropolie a Tarii Romanesti. El termina si ridicarea Bisericii Domnesti de la Curtea de Arges si zideste biserica Manastirii Negru Voda din Campulung. Mitropolia avea sa ramana aici, la Biserica Domneasca, pana in 1439 cand Vlad Dracul a construit si sfintit o noua cladire pentru aceasta. Edificiul pentru Mitropolie, construit de Vlad Dracul, se afla exact pe locul unde mai tarziu

Neagoe Basarab avea sa ridice vestita sa Manastirea Argesului. Este cel mai vechi ansamblu de arta feudala, pastrat in forma initiala. Biserica a fost conceputa ca edificiu de cult si gropnita domneasca.
        Este un adevarat tezaur al picturii romanesti si unul dintre cele mai de pret monumente ale arhitecturii romanesti, se poate admira o parte din fresca originala, cea mai veche de acest gen din tara, concentrand in tehnica, plan, structura si iconografie coordonatele stilistice ale nivelului de civilizatie materiala si spirituala de la Curtea Basarabilor.

        Apartinand tipului constantinopolitan, cu planul in forma de cruce greaca inscrisa, ea se individualizeaza prin proportiile impozante si prin armonia constructiei. Fatadele sunt realizate din zidarie aparenta, cu caramida si piatra de rau. Cercetarile arheologice efectuate aici au descoperit in interiorul bisericii 14 morminte dintre care 5 sunt domnesti. Picturile interioare realizate in vremea lui Vladislav I Vlaicu , retin atentia prin bogatia si claritatea programului iconografic, prin inaltele calitati artistice care le situeaza printre cele mai valoroase ansambluri de pictura ale secolului.

       Complex muzeal Biserica Domneasca

        Cladirile ce formau ansamblul curtii domnesti sunt astazi ruinate pana la temelie. Din vremea lui Basarab I mai pot fi vazute astazi pivnitele Casei domnesti de pe latura de sud, construita in jurul anului 1340 si biserica ce in 1352 era terminata la rosu. Biserica, singurul edificiu pastrat intreg, este situat in afara curtii propriu-zise, de care o despartea un zid ale carui fundatii se mai vad si astazi. Biserica Domneasca din Curtea de Arges este primul monument feudal de mare

amploare ridicat in Tara Romaneasca, pastrat în buna stare.

       Cetatea San Nicoara

        Dateaza de la sfarsitul secolului al XIII-lea si inceputul secolului al XIV-lea, avand forma unei nave, ea este terminata spre rasarit cu o absida poligonala, decorata spre exterior, in partea de sus, cu un sir de firide oarbe din caramida aparenta. Zidurile prezinta o alternanta de siruri de piatra bruta de rau si fasii de cate trei randuri de caramizi aparente. Un zid gros, strapuns de o usa, imparte interiorul intr-un pronaos ingust, dreptunghiular si un naos mai larg. Se spune ca ar fi

fost ctitorita chiar de vestita Doamna Clara, mama voievodului Vlaicu-Voda.
        Turnul inalt care domina ansamblul era folosit ca foisor de foc si post de observatie, intre el si turnul-donjon al Cetatii Poenari existand un sistem de comunicare la distanta.

       Cetatea Poienari

        In cheile Argesului care si-a facut drum ferastruind peretii inalti, muntosi, pe un pinten stancos se zaresc ruinele cetatii atribuita de traditie domnitorului Vlad Tepes. Cunoscuta si sub denumirea de Cetatea Poenari - dupa numele vechi al satului Poenari - ea a fost inaltata probabil in secolul al XIV-lea, ca loc de refugiu. Traditia populara leaga zidirea cetatii de numele legendarului domn Negru Voda, caruia ii sunt atribuite si cele doua semne din apropierea varfului de stanca - urme lasate

parca de niste incaltari uriase.
        Desi neprecizat inca, locul ar putea fi, dupa parerea unor cercetatori, si vestita Posada unde s-a desfasurat in 1330 batalia dintre munteni si armatele regelui Carol Robert d'Anjou.
        Cetatea avea o forma alungita, ziduri groase de 2-3 metri si 5 turnuri de aparare: patru rotunde si unul prismatic. Cu toate ca in "Letopisetul Cantacuzinesc" se spune ca cetatea a fost ridicata din porunca lui Vlad Tepes care, voind sa pedepseasca pe boieri: "...pe toti i-a dus la Poenari si au tot lucrat la cetate pina li s-au spart hainele dupre ei...", se pare ca aceasta intamplare este legata doar de refacerea sau completarea ei ulterioara. Cetatea a devenit loc de pedeapsa si surghiun pentru "hicleni", ca din a doua jumatate a secolului al XVI-lea sa nu mai fie amintita in documente. Probabil parasita sau distrusa, ea a cazut incetul cu incetul in ruina. In prezent se afla in restaurare.
        Pentru a ajunge la cetate - "cuib de vulturi al vitejilor de demult" - se urca 1480 de trepte din beton, care serpuiesc printr-o padure deasa de fag, de la poalele muntelui, din sosea, pana la ruinele cetatii, de la inaltimea careia apare una dintre cele mai atragatoare privelisti: scanteind sub soare luceste ca o piatra de smarald lacul Vidraru cu barajul hidrocentralei sale, iar in ceata departarii se intrevad piscurile Fagarasului si plaiurile Iezerului si Papusii.

       Barajul Vidraru

        Barajul Vidraru era al 27-lea baraj ca inaltime, din Europa si al 15-lea baraj in arc in anul intrarii in exploatare (1965). Constructia barajului a durat cinci ani si jumatate. S-au forat 42 km de galerii subterane, s-au excavat 1.768.000 metri cubi de roca, din care aproximativ 1 milion metri cubi in subteran, s-au turnat 930.000 metri cubi de beton, din care 400.000 metri cubi in subteran si s-au montat 6.300 tone de echipamente electromecanice.

        Lacul de acumulare Vidraru are un volum total de 465 milioane metri cubi. Nivelul normal de retentie este de 830 metri deasupra marii, lacul avand, la aceasta cota, o suprafata de 870 hectare si o lungime de 14 km. Barajul Vidraru a fost, la momentul inaugurarii, al cincilea in Europa si al noualea in lume intre constructiile similare. Este un baraj din beton cu dubla curbura realizat din 22 ploturi verticale, avand inaltimea de 166,60 metri si o lungime la coronament de 307 metri, si este traversat de noua galerii orizontale interioare. Constructia se sprijina pe versantii muntilor Pleasa si Vidraru. Turbinele si generatoarele electrice ale hidrocentralei asigura o productie de energie, intr-un an hidrologic mediu, de 400 GWh/an.
        Monumentul Electricitatii - un Prometeu gigantic, opera sculptorului Constantin Popovici - este situat pe linia Barajului Vidraru, in varful unui turn prismatic, placat cu mozaic verde si inconjurat de o scara ce urca pana la platforma - belvedere. De aici se deschide o minunata perspectiva asupra Lacului Vidraru, pana pe creasta Fagarasului.
        Transfagarasanul - cea mai inalta sosea din Romania, construita intre anii 1970 - 1974, este situata la 2055 m altitudine si strapunge creasta Muntilor Fagaras printr-un tunel lung de 850 m.